Mary Fuckin’ Poppins

Atat!

Bravo! Bravo pentru cei care l-au votat pe Oprescu şi bravo celor care nu au ieşit la vot, drept pentru care a ajuns vârsta a treia majoritară în secţii! Acum avem un primar care cu o figură zeflemistă, care îmi dă impresia că o să scuipe pe oricine are în faţă. Totuşi, noul primar “independent” promite autostrăzi “pă” deasupra Bucureştiului şi se jură că nu fură, “că eu n-am minţit niciodată pă nimenea”. Şi noi îl credem, pentru că până la urmă el nu este politician, având în vedere că nici măcar nu ştie să facă promisiuni electorale, pe care nu le va respecta niciodată.

Adică, Oprescu a descoperit probleme. De exemplu, el zice că Bucureştiul duce lipsă de activitate culturală. Aşa că plănuieşte să dea “acces gratuit pentru cetăţenii seniori ai Bucureştiului la spectacole de teatru şi film”. Păi bravo măi, independentule, că înfunzi seniorii în teatru. Bravo că nu te gândeşti că studenţii care vor să se ducă la un spectacol şi nu pot da 120.000 (cel puţin) săptămânal. Dar nu contează că generaţia care îţi plăteşte ţie salariul ajunge analfabetă şi crede că sala de spectacol arată ca o discotecă. Hai să dăm bilete gratuite ăstora care se plâng că tinerii nu citesc decât intrucţinuile de la prezervative, că nu au trecut încă de Caragiale.

Mai departe, Oprescu vede că nu sunt copaci, deci o să iniţieze un plan şi poate-poate o planteze câţiva pomi peste vreo patru ani, înainte de viitoarele alegeri de la primărie. Tot Oprescu observă că nu sunt locuinţe, aşa că iar promite că va iniţia un proiect. În concluzie, Oprescu observă şi iniţiază. Adică o să ceară încă un mandat de 4 ani, pe care o să îl daţi, pentru că iar vor pleca seniorii la secţie şi îl vor vota, nu de alta, dar intră la “O scrisoare pierdută” gratuit. Independentu’ deja a spus că stă la conducere 12 ani, să nu-şi facă nimeni iluzii.

Şi breaking news: Geoană, PSD-ist, a ţinut să mulţumească la tv votanţilor, pentru că “suntem câştigătorii acestor alegeri, mulţumesc celor care au votat această culoare politică”. Aşa că cei care încă mai cred că Sorinel este independent, tough luck, PSD e în fruncea capitalei!

Blog nou, de poze. Nu de alta, dar prezentul are prea multe coloane şi trebuie să fac pozele prea mici. Aşa că l-am rugat pe wordpress să-mi facă un cadou de ziua mea şi a fost de acord. Şi aşa că Mary’s Fuckin’ Photos e blog numai pentru fotografii. Enjoy!

Mexic e supărat. Nu a mai vorbit cu mine de când am adus fufa în casă. Fufa care e cea mai ceacâră, cea mai drăguţă femeie. Femeia lui Mexic…

Pentru că azi am convins băieţii să o cumpărăm pe Groe, vine de la “Groenlanda”, îl postez pe Mexic, singur, ca un bărbat misogin ce se ştie.

P.S. Nu o mai cheamă “Adoua”, cu toate că este the same ceacâră cat. Groe e mai… cu personalitate!

Deci. În ultima vreme am fost ocupată cu casa, masa, licenţa, facultatea, excursiile în bătrâna Europă, una-două cărţi.

Cu casa pentru că am vrut să mă mut dar nu mi s-a arătat. Rămân forever grateful că stau într-o garsonieră fără balcon, fără cadă, doar duş, cu mochetă de trafic intens şi cu obişnuitele animale de apartament: gândacii.

Cu masa pentru că am gătit de 2 ori în ultimele trei luni şi mi-e în continuu poftă de ceva bun. Şi mie, şi lui Mexic, şi lui Bogdan. Asta e, să dăm mână cu mână şi să ne punem poftele în cui.

Cu licenţa, pentru că am scris cam 100 de pagini, în care am desfiinţat feminismul de pe plaiurile noastre, adică m-am luat, ca de obicei, de femeile alea care nu pot dormi noaptea pentru că se gândesc cu ce să se îmbrace a doua zi, după care petrec fiecare oră din viaţa lor fiind supărate pe bărbaţi pentru că sunt bărbaţi. Şi acum nu mai ştiu să scriu fără diactirice: (;i acum nu mai ;tiu s[ scriu f[r[ diactitice). Cam aşa arată.

Cu facultatea, pentru că m-am ocupat cu vreo 2-3 blesteme, având în vedere că am fost anunţată cu o lună înainte de licenţă că dau şi examen scris. Adică tre’ să ma apuc să învăţ o bucată bună de materie. AMR trei săptămâni. Aşa că da, o luânare neagră, una roz, câteva picături de ojă neagră, puţin păr şi o insignă cu Hello Kitty, toate într-un cazan la un foc de tabără şi oamenii incompetenţi care nu au ştiut că eu nu pot să dau la Piteşti se transformă în emo. Că tot ăsta-i subiectul anului.

Şi plec în Belgrad că vine Poliţia, în Praga că vine Tom Waits. Şi poate şi la Sziget. Şi cu siguranţă în Vama Vache cu sărutul în ureche.

Şi cu una-două cărţi. Bune. Cam atât.

P.S. până să mă apuc de învăţat, încerc să îi conving pe bărbaţii din casă să o cumpărăm pe Adoua. Adică a doua pisică, albă şi ceacâră. Da’ cică locuieşte în Berceni şi Primăria l-a pus prea departe. To do list: blestem la primărie.